Casa Memorială Iosif Vulcan

 Locație  :  Oradea, Județul Bihor 

Muzeul Memorial „Iosif Vulcan“ a fost fondat în anul 1964, fiind consacrat abia peste un an, cu prilejul centenarului revistei Familia, în clădirea care a găzduit, în perioada 1896-1906, locuința lui Iosif Vulcan și redacția revistei „Familia“.
Este situat în centrul orașului, strada cu același nume, foarte aproape de malul Crișului Repede, de care îl desparte doar un mic parc, în care se află și statuia marelui cărturar român. Clădirea a fost construită pe la sfârșitul secolului al XIX-lea, fără etaj, doar cu un subsol boltit.
În anul 2001 a fost inaugurată o nouă expoziție de bază a muzeului, compusă din trei secțiuni extinse în cinci încăperi: prima cuprinde documente ce ilustrează viața și activitatea lui Iosif Vulcan; următoarele trei săli reconstituie, cu mobilier original și obiecte de epocă, o parte a locuinței familiei Vulcan; ultima sală a muzeului este organizată în principal ca sală de documentare, dar oferă și elemente expoziționale: imagini din vechile tipografii orădene și documente referitoare la cele trei serii interbelice ale revistei „Familia“, precum și la actuala serie a revistei – ce-a de-a V-a.
Fondator al revistei de cultură „Familia“ (1865), Iosif Vulcan (n. 1841, Holod, județul Bihor – d. 1907, Oradea, județul Bihor) a fost avocat, scriitor, poet, publicist, animator cultural, membru al Academiei Române.
S-a născut într-o veche familie greco-catolică. Tatăl său, Nicolae Vulcan, a fost nepotul de unchi al reputatului episcop-cărturar Samuil Vulcan, întemeietorul școlii de la Beiuș, care azi îi poartă numele.
De-a lungul vieții, a scris poezii („Lira mea“, 1882), piese de teatru („Ștefan Vodă cel Tânăr“, „Gărgăunii Dragostei“, „Mireasă pentru Mireasă“), o importantă lucrare istorică („Panteonul Roman“, 1869), nuvele, romane și traduceri. La data de 8 septembrie 1907, marele publicist se stinge din viață și este înmormântat la cimitirul Olosig din Oradea.