Casa Cârțienilor-Cârțiu

  Locație  :  Turcinești, Județul Gorj  

O veche casă de secol XVIII, construită pe malul drept al râului Cârțior și transformată în muzeu al portului popular gorjenesc stârnește controverse între cunoscători atât asupra stilului arhitectonic, cât și asupra provenienței familiei Cârțianu care a construit- o și a stăpânit-o până în 1975, an în care comuniștii au „cumpărat-o“ pe un preț de nimic, dându-i afară pe proprietari.

Dovadă că e un monument de o deosebită valoare stă faptul că în 2000 a fost înscrisă, prin lege, pe lista monumentelor istorice de valoare națională excepțională, iar macheta sa e expusă în holul Institutului de Arhitectură „Ion Mincu“ din București.

Casa Cârțianu, aflată în satul Cârțiu al comunei Turcinești, a fost construită de Ceaușu Cârțianu, așa cum îl știu urmașii care nu-i cunosc adevăratul prenume, ceauș fiind, de fapt, funcția pe care a avut-o (așa erau numiți funcționarii publici din Evul Mediu în Țara Românească și Moldova). Ea a fost moștenită de unul dintre fiii ceaușului, Enache Cârțianu, care a lăsat-o mai departe unuia dintre fiii săi, Nicolae, care a lăsat-o moștenire mai departe fiului său Tudorică. Acesta din urmă a fost nevoit, în urma multiplelor presiuni, să o vândă statului în anul 1975, cu aproape 100.000 lei, preț la care în acea vreme puteai cumpăra un apartament în Târgu Jiu. În acest fel, casa familiei boierești a intrat în proprietatea Muzeului Județean Gorj. Atunci s-au pierdut și multe dintre piesele de mobilier scoase din clădire în vederea restaurării acesteia, lucrări care de altfel au fost abandonate de comuniști, reluate după 1989 și finalizate în 1997.

Deosebit față de alte construcții de epocă din Oltenia și specific bisericilor, pereții sunt acoperiți cu frescă din câlți, păr de capră și var. Proiectul de restaurare a fost făcut de prof. dr. Virgil Polizu, președintele Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice, acordându-se o atenție deosebită pridvorului perimetral, care înconjoară întreaga clădire, dându-i o volumetrie aparte.

Arhitectul Iulian Cămui, cunoscut în întreaga țară pentru lucrările de restaurare pe care le-a condus, spune că s-a plecat, probabil, de la un nucleu de culă, cu săli închise, după care au fost construite pridvoare de influență albaneză, clădirea schimbându-și destinația, din fortificație în conac boieresc, mai ales că lipsesc anumite elemente, cum ar fi fântâna în casă, ce apare la cule, pentru ca asediații să nu fie nevoiți să se predea din cauza setei. Spusele acestuia sunt confirmate de urmașii Cârțienilor, Maria, nora lui Tudorică Cârțianu, declarându-ne că pridvoarele au fost construite în secolul XIX: „Pridvoarele au fost făcute după 1821, cu muncitori albanezi, iar când au fost restaurate au fost realizate în așa fel încât să nu se vadă nici o diferență între materiale, fiind dată și patina timpului, pentru a nu apărea o discrepanță între lemnul de acum 200 de ani și cel folosit la restaurare.”

Localnicii și-i amintesc pe Cartieni ca niște oameni buni, care au avut câte 7-8 copii pe generație și au nășit multe familii din satele comunei Curtișoara. De sărbătorii își primeau toți finii o dată, care abia aveau loc în camera cea mare de la intrare, iar ușa lor era deschisă atât mai marilor țării, cât și oamenilor de rând. Aici Gheorghe Tătărăscu își exersa discursurile, privindu-se într-o oglindă mare de la etaj, aici venea regele Carol al II-lea, ce era prieten cu Nicolae Cârțianu. De asemenea, au călcat pragul caseiculă Barbu Ștefănescu-Delavrancea și Cela Delavrancea.