Casa Memorială D.P. Perpessicius

  Locație  :  Brăila, Județul Brăila

Vechea casă a familiei Ștefan și Ecaterina Panaitescu a fost construită în jurul anului 1880. Aici s-a născut (la 21 octombrie 1891) și a locuit, până la vârsta de 19 de ani, (toamna lui 1910, când devine student la Facultatea de filologie modernă a Universității din București) Dumitru S. Panaitescu, cel care își va adăuga ulterior pseudonimul Perpessicius.
D. Panaitescu Perpessicius va mai locui în casa părintească în intervalul 1 septembrie 1920 – vara lui 1921, perioadă în care a ocupat catedra de Limba română și Limba Franceză la Școala Normală din Brăila.
Revenirile lui Perpessicius la Braila sunt destul de puține, ultima în 1945.
În casa părintească va continua să locuiască, până la trecerea în neființă, mama sa, Ecaterina Panaitescu.
În 1971, după moartea lui Perpessicius, pe fațada imobilului din strada Cetății 58, a fost amplasată o placă comemorativă. La puțin timp, casa a fost demolată, recuperându-se doar placa comemorativă. Greșeala a fost îndreptată rapid, imobilul fiind reconstruit, însa cu materiale moderne.
Din 1977, clădirii i se atribuie funcțiunea de muzeu.
Între 1993-1996, se reconstruiește corpul de clădire anexă, cu destinație depozite.
În acest spațiu, în 28 octombrie 1977, urmare a unei donații din partea fiului, Dumitru D. Panaitescu, donație constând în cărți (în număr de 791), documente și mobilier, s-a deschis, în cadrul Muzeului Brăilei, „Expoziția permanentă cu caracter memorial Dumitru Panaitescu Perpessicius“. Expoziția a fost organizată în două săli: una foto-documentară, cea de-a două o reconstituire a camerei de lucru a lui Perpessicius.
Anul 1982 a însemnat achiziționarea unei mari părți din biblioteca perpessiciană (7000 cărți), la care s-au adăugat colecții de ziare și reviste și alte câteva piese de mobilier. Casa este închisă după 1990, necesitând reparații. Cu această ocazie se reface corpul din curte (conceput pentru depozite și sala de relații cu publicul) și chioșcul. În curte este amplasat bustul în marmură al lui Perpessicius, operă a sculptorului brăilean Nicapetre. Odată cu inaugurarea, în 1994, a noului corp de clădire, a fost redeschisă expoziția de bază „Dumitru Panaitescu Perpessicius“. S-a gândit o reorganizare a materialului iconografic în sălile existente și a fost oferită publicului o a treia sală, în care sunt expuse o parte din manuscrisele lui Perpessicius.
Imobilul este înscris în Lista Națională a Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice, la cap. „Clădiri Memoriale“.
Perpessicius – Dumitru S. Panaitescu (n. 21 octombrie 1891, Brăila, d. 29 martie 1971, București) a fost istoric și critic literar, folclorist, eseist și poet român, cercetător și editor al operei eminesciene, membru titular al Academiei Române.
A debutat cu schița „Omida – Din lumea celor care se târăsc“, o replică la volumul Din lumea celor cari nu cuvântă a lui Emil Gârleanu. Schița a fost semnată cu pseudonimul „Victor Pribeagu“ și a apărut în revista brăileană Flori de câmp, nr. 5 din 20 iulie 1911.
A debutat ca poet cu poezia Reminiscență în revista „Versuri și proză“ a lui I.M. Rașcu în nr.7-8 din aprilie 1913, semnată cu pseudonimul „D. Pandara“, un fel de anagramă compusă din inițiala prenumelui său și din începutul numelui de familie al tatălui, Pan(ait) și al mamei sale Dara(ban).
Semnează cu pseudonimul „Perpessicius“ în Cronica (1915), revistă condusă de Gala Galaction și Tudor Arghezi.
Mobilizat pe front, este rănit în 1916 și rămâne invali de mâna dreaptă.
Profesor în mai multe localități ale țării, autor al unor apreciate manuale de literatură pentru liceu, elaborate împreună cu Al. Rosetti și Jacques Byck.
Colaborează la Cuvântul, Lumea, Universul literar, România, Revista Fundațiilor Regale, Letopiseți, Neamul românesc, Cartea vremii, Flacăra, Gândirea, Cugetul românesc, Ideea europeană, Gazeta literară, Contemporanul, Viața românească, România literară, Steaua, Luceafărul; a ținut cronica literară la Radio între 1934-1938.
A fost director general al Bibliotecii Academiei, al Muzeului Literaturii Române (1957) și al revistei Manuscriptum.