Casa Memorială Dinu Lipatti

  Locaţie  :  Leordeni, Judeţul Argeş  

Dinu (Constantin) Lipatti (1917 – 1950) a fost un celebru pianist, compozitor și pedagog român. 16 ani de carieră artistică – din cei 33 de ani de viață l-au situat printre marii pianiști ai lumii. „Un artist de o spiritualitate divină“, cum l-a numit Francis Poulenc, Dinu Lipatti a fost ales postum membru al Academiei Române.
Casa memorială este deschisă în 1985 în casa construită între 1938 şi 1942, în stil neoromânesc, de către tatăl marelui pianist Dinu Lipatti. Aici sunt locurile iubite ale copilăriei şi adolescenţei, unde Dinu Lipatti şi-a petrecut vacanţele şi clipele de răgaz.
Colecţia de importanţă memorială prezintă numeroase obiecte ce au apartinut lui Dinu Lipatti (pianul Bechstein, diplome, partituri), fratelui său (diplomatul şi omul de cultură Valentin Lipatti), familiei, cunoştinţelor din ţară şi străinătate. Fotografii de familie îl prezintă pe Dinu Lipatti la diferite vârste, alături de profesorii săi (George Enescu, Florica Muzicescu, Mihail Jora). Multe dintre fotografii sunt executate de Dinu Lipatti, deoarece acesta era un pasionat şi talentat fotograf.
Crescut într-o familie cu tradiţie muzicală – tatăl său era un talentat violonist amator care studiase cu Pablo Sarasate, mama, Anna Lipatti, o excelentă pianistă, iar naş la botez i-a fost George Enescu – i s-au recunoscut şi cultivat din fragedă copilărie înclinaţiile muzicale. A fost acceptat ca elev de exigenta profesoară de pian Florica Musicescu, care l-a ferit de mentalitatea unui „copil minune“, dându-i în schimb o educaţie artistică serioasă, care să-i permită dezvoltarea talentului său nativ.
În 1936 îşi începe cariera de pianist concertist cu o serie de concerte în Germania şi Italia, reputaţia sa continuând să crească cu fiecare apariţie în public.
La începutul celui de Al Doilea Război Mondial revine la Bucureşti unde dă recitaluri de pian ca solist sau acompaniîndu-l pe George Enescu.
În 1943 pleacă în Scandinavia împreună cu viitoarea sa soţie, Madeleine Cantacuzino, deasemenea o fostă elevă a Floricăi Musicescu şi decide să se stabilească cu Madeleine în Elveţia, unde devine profesor de pian la Conservatorul din Geneva. Îşi continuă cariera concertistică cu recitaluri de pian sau ca solist împreună cu orchestre dirijate de Herbert von Karajan sau Alceo Galliera, realizează în studio imprimări pe discuri.
În timp ce se pregătea pentru un turneu de concerte în America se descoperă că suferă de leucemie. La 16 septembrie 1950, deşi slăbit fizic, are loc ultimul său concert public la Besançon (Franţa). În partea a doua a recitalului intenţiona să execute cele 14 Valsuri în Do diez minor de Frédéric Chopin. Puterile însă îl părăsesc. După o lungă pauză în care publicul nu s-a clintit din sală, Dinu Lipatti reapare pe scenă, se aşează la pian şi interpretează motivul „Jesus bleibt meine Freude“ din cantata „Herz und Mund und Tat und Leben“ de Johann Sebastian Bach. Cu această rugăciune s-a încheiat una din cele mai bogate şi scurte cariere cunoscute în arta interpretativă modernă.
Două luni şi jumătate mai târziu, la 2 decembrie 1950 Dinu Lipatti se stinge din viaţă în vârstă de numai 33 de ani, cu partitura Quartetului în Fa minor de Ludwig van Beethoven în mână. Ultimele sale cuvinte au fost: „Nu-i de ajuns să fii mare compozitor ca să scrii muzica asta, trebuie să fi fost ales ca instrument al lui Dumnezeu“. La vestea morţii sale, marele pianist german Wilhelm Backhaus exclamă: „Nouă ne rămâne amintirea frumuseţilor pe care ni le-a dăruit şi o profundă întristare“.
Compoziţiile sale, printre care „Fantezie pentru pian, vioară şi violoncel Op. 1“ (1933), „Şătrarii, suită pentru orchestră Op. 2“ (1934), „Concertino în stil clasic pentru pian şi orchestră de cameră Op. 3“ (1936), „Simfonie concertantă pentru două piane şi orchestră de coarde Op. 5“ (1938), „Sonatină pentru mâna stângă“ (1941) au rămas în cea mai mare parte inedite.