Casă Memorială George Coșbuc

  Locație  :  Năsăud, Județul Bistrița Năsăud 

Organizat în casa în care s-a născut marele poet al neamului românesc, Muzeul memorial „George Coșbuc“ este un important punct turistic căutat de turiștii români și, în ultima vreme, și de cei străini.
Este amplasat în centrul localității, la mică distanță de Podul grăniceresc acoperit, peste râul Sălăuța.
Datând din secolul al XVIII-lea (clădirea a fost construită după 1840 de tatăl poetului, preotul Sebastian Coșbuc), actualul muzeu este monument istoric de grupa A și a fost restaurată în anul 1954.
Expoziția cuprinde obiecte aparținând poetului George Coșbuc (1886 – 1918): leagănul, pupitrul și scaunul de școlar, pelerina, trusa de voiaj, manuscrise, ediții ale operei sale. Obiectele expuse în aceste încăperi, în exclusivitate, sunt originale.
Ca în orice casă tradițional românească, intrarea se face prin tindă. În prima încăpere sunt expuse obiecte personale ale poetului și numeroase cărți. În a doua încăpere pot fi văzute băncuța școlarului, o etajeră cu operele poetului, pelerina și pălăria lui, alături de mobilierul obișnuit. Încăperea găzduiește și un fragment din cele peste 30 000 volume din biblioteca lui George Coșbuc (reprezentativ nu atât prin număr, cât prin valoare documentară).
Următoarele trei săli găzduiesc expoziții despre viața și opera poetului, dar și despre istoria instituției ce are șansa de a fi primul muzeu de literatură română din țară (1905), emblematic pentru muzeografia literară românească.
Muzeul „Coșbuc“ este singurul muzeu închinat exclusiv poetului, în Ardealul românesc al muzeografiei literare. Acest motiv a fost prioritar în a aduna și expune (parțial), fotografii, documente, corespondență, ediții din opera poetului și traduceri.
Muzeul este secție, fără personalitate juridică, a Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud. A fost fondat în anul 1905 la inițiativa lui Iuliu Moisil și este primul muzeu de literatură română din țară.