Casa Memorială Petőfi Sándor

  Locație  :  Albești, Județul Mureș  

 

Clădirea e construită în stil rustic între anii 1897 – 1898 de contesa Luise Haller. Ea a donat din proprietatea sa terenul pe care se află cel mai mare cimitir comun rămas în urma bătăliei din 31 iulie 1849. Casa memorială cuprinde o expoziție în amintirea marelui poet Petőfi Sándor. Casa are trei camere. Prima cameră expune documente care evocă epoca poetului, a doua cameră cuprinde documente despre viața poetului, iar în ultima cameră sunt expuse macheta bătăliei din Albești din 31 iulie 1849, documente, poze, manuscrise.

În incintă se află un parc cu arbori de tuia, cu un monument-statuie ridicat de frații Bossini, renumiți arhitecți de origine italiană, plachete legate de poet și revoluția din 1848 – 1849. În vârful monumentului este așezat vulturul cu sabie, executat de sculptorul Kollo Miklos. Monumentul în ansamblu e simbol național maghiar și simbolizează lupta pentru libertate. Pe parcursul deceniilor trecute, casa memorială și parcul au fost întreținute de diferite familii care au locuit în curtea parcului.

După anii 1950, ansamblul ajunge în subordinea Muzeului de Istorie Sighișoara care detașează câte un angajat ca gestionar custode. În prezent, complexul memorial aparține de Primăria Comunei Albești. Din anii 1990 se colaborează cu Asociația Culturală „Petőfi Sándor“ Albești. În fiecare vară, în ultima duminică a lunii iulie, se organizează „Serbarea Petőfi“ ce comemoreaza bătălia din 1849 și dispariția din viață a poetului Petőfi Sándor .

Sándor Petőfi (n. 1 ianuarie 1823, Kiskőrös, comitatul Pest-Pilis-Solt-Kiskun – d. probabil 31 iulie 1849, Albești, comitatul Târnava Mare) a fost un poet romantic maghiar, erou al revoluției de la 1848 din Ungaria și Transilvania.

S-a născut într-o familie modestă, tatăl Stevan Petrović meșter măcelar de origine sârbă, iar mama sa Maria Hrúz de origine slovacă.

Avea șapte ani când s-au mutat la Kiskunfélegyháza, pe care mai târziu îl consideră orașul natal. Tatăl lui a încercat să-l dea la cele mai bune școli, dar când poetul împlini vârsta de 15 ani, familia lui și-a pierdut toată averea, ca urmare a inundațiilor din 1838 și a girării unei rude. Petőfi a fost nevoit să părăsească școala și să lucreze ca actor la Pesta, învățător la Ostffyasszonyfa și soldat în Sopron.

După multe călătorii aventuroase ajunge să fie studentul colegiului din orașul transdanubian Pápa, unde se întâlnește cu scriitorul Mór Jókai, cu care se împrietenește. După un an, în 1842, i-a fost publicată în ziarul Athenaeum o poezie pe care a semnat-o Petrovics Sándor. În același an, la 3 noiembrie, a publicat prima poezie semnată Petőfi.

Însă l-a interesat mai mult actoria și, timp de doi ani, pleacă în turnee. Totuși în 1844 a mers pe jos de la Debrecen pâna la Pesta, ca să găsească un editor pentru poeziile lui. În poeziile lui, foarte apreciate, folosește elemente populare, tradiționale, deseori cu rime folosite și în cântecele populare. În 1845 a scris cea mai lungă lucrare, epopeea „János vitéz“. În 1846 face o călatorie în Ardeal, la Carei, unde îi cunoaște pe contele opoziționist Sándor Teleki și pe viitoarea lui soție, Júlia Szendrey. În 1847 la Baia Mare coboară într-o mină, ocazie cu care scrie poezia „În mină“. Soții Petőfi locuiesc în Colțău între 8 septembrie 1847 și 20 octombrie 1847. În timpul acesta, Sándor Petőfi a scris cele mai frumoase poezii de dragoste.

Crezul său poetic și politic este destăinuit în anul 1847: „Dacă poporul va fi stăpân în poezie, nu va fi departe să stăpânească și în politică, iată ce ne învață acest secol, iată țelul pe care trebuie să-l urmărim… Sus poporul, în iad aristocrația!“. În 1848 participă și el activ la revoluție. La 16 septembrie scrie proclamația de egalitate și se înrolează în armată. Superiorii lui nu sunt mulțumiți de el, întrucât era recalcitrant și ataca fățiș conducerea ineficientă a armatei. Soția sa Júlia dă naștere fiului lor Zoltán la 15 decembrie. Petőfi este nevoit să ceară o permisie, iar adversarii săi din armată îi consideră plecarea în permise drept act de lașitate.

Din cauza acestor atacuri împotriva sa, într-o scrisoare plină de demnitate cere să fie primit în armata lui Bem, în Ardeal. La 19 ianuarie 1849 pleacă prin Mediaș la Slimnic, unde este primit cu deosebită căldură de generalul Bem și participa prima oară la luptă.

Este distins cu „Medalia pentru merite în război“. La 30 iulie 1849, în încercuirea făcută de trupele țariste în bătălia de la Albești, poetul Sándor Petőfi este dat dispărut. Unii susțin că și-a aflat moartea, în timpul retragerii, alții că a fost dus prizonier de război în Rusia țaristă. Poetul național al poporului maghiar, Sándor Petőfi cunoaște o audiență dintre cele mai elocvente pe toate meridianele, transmițând în timp ardoarea unui temperament romantic cu o viziune fundamental umanistă.