Casa Memorială Tompa László

  Locație  :  Odorheiu Secuiesc, Județul Harghita 

În această casă din imediata vecinătate a cetății medievale „Székely Támadt“ a trăit între anii 1920- 1964 Tompa László (1883-1964), marele poet al secuimii, redactor și traducător literar.

Amintirea sa este păstrată vie de către Muzeul Haáz Rezső, institut care a reamenajat recent în vechea sa casă o încăpere cu obiectele sale personale, cu operele de artă care o înfățișează și cu panouri informative. Astfel, expoziția permanentă prezintă documente și lucrări din activitatea sa de poet.

Născut în anul 1883, în localitatea Betfalva, Tompa László își efectuează studiile medii în Colegiul Unitarian din Cristuru Secuiesc, apoi la Sibiu. Între 1902 și 1907 a fost student al facultății de drept a Universității Clujene. După 1907 a ocupat diferite funcții în administrație, devenind în 1918 – după ce și-a dat examenul de specialitate – arhivarul principal al comitatului Odorhei.

În 1919 a fost eliberat din această funcție, dedicându- se pe tot timpul vieții în exclusivitate literaturii. Primele sale poezii au fost publicate în 1918 în revistele Székelyföld si Zord Idő, devenind apoi colaboratorul unor reviste de prestigiu ca Ellenzék, Pásztortűz, Erdélyi Helikon. A fost membrul cenaclului Erdélyi Helikon și al Societătii Literare Transilvănene. Poeziile din prima sa perioadă de creație sunt reunite în volumele Erdély hegyei között (Cluj 1921), Éjszaki szél (Odorheiu Secuiesc 1923), Ne félj! (Cluj 1929). Aceste poezii sunt ecoul singurătății care îl apăsa în mica urbe transilvăneană unde s-a stabilit El acceptă însă de bună voie această izolare și nu încearcă să evadeze din ea. Lirica sa se caracterizează printr-o disciplină bărbătească, înclinații spre meditație, influența stilistică a reprezentanților cercului din jurul revistei Nyugat, o cadență disciplinată, amintind de modele clasice, toate acestea învăluite într-o simplitate ce merge adesea până la puritanism.

Natura joacă un rol de seamă în lirica sa care e pătrunsă de adorația față de peisajul transilvan, de plaiul natal. A dobândit importante succese literare: în 1929 este laureatul premiului Kemény János al societății Erdelyi Helikon, iar în 1941 al premiului Baumgarten. Evenimentele politice din vremea sa le privea cu un spirit critic din ce în ce mai ascuțit, nerenunțând niciodată la idealul său umanist Dorința sa de a se integra într-o comunitate vrednică de persoana sa, de a se debarasa de apăsătoarea izolare, e reflectată de volumele Hol vagy ember? (Cluj 1940) și Válogatott versek (Cluj 1944). Pînă la 24 iunie 1944 a fost timp de 24 de ani redactorul săptămînalului Székely Közélet. Joacă un rol de seamă și în viața literară de după cel de al doilea război mondial.

Volumele sale din această perioadă – Régebbi és újabb versek (București 1955), Legszebb versei (București 1962), Versek (București 1963) – reunesc însă mai ales poezii vechi. O culegere a poeziilor sale alese ne oferă volumul postum Tavaszi eső zenéje (Cluj 1980). E importantă și activitatea sa de traducător datorită tălmăcirilor din opera lui Goethe, Schiller, Hölderlin, Keller, Mörike, Rilke. Poeziile sale pot fi citite și în limba engleză, franceză, germană și română.