Casa Muzeul Satului „Acasă“

aca

Locație : Tăuții Măgherăuș, Județul Maramureș

O gospodărie tradițională aflată în curtea școlii din orașul Tăuții Magherăuș atrage ca un magnet turiștii care trec prin zonă.

Gospodăria în care funcționează muzeul – și care a primit numele „Acasă“, în sensul de „casa părintească“ – i-a aparținut lelii Florița din Bozința Mare, care obișnuia să afume, în podul casei, cărnurile aduse de consăteni după tăierea porcilor. Dupa ce femeia a murit, gospodăria – care are casă, șură, colniță și grajd – i-a rămas fiului acesteia, care avea de gând să o vândă ca lemn de foc. Aflând de acest lucru, profesorul l-a convins să o doneze localității Tăuții Măgherăuș ca,

astfel, toți cei care vor trece pragul casei să verse o lacrimă în memoria lelii Florița, femeie de o rară omenie. Cu ajutorul unui muzeorgaf, Emil Crâncău, a demontat casa și a ridicat-o pe locul actual, în livada școlii, după ce a defrișat un rând de pomi.