Cula Cernățescu

  Locație  :  Cernățești, Județul Dolj 

Alături de Culă se regăsește școala Petrache Cernățescu – inițiatorul învățărurii de carte și întemeietorul școlii Cernățești în anul 1837

Obiecte tradiționale vechi de sute de ani se regăsesc în muzeul amenajat în incinta Culei Cernățeștilor. Clădirea a fost ridicată în secolul al XVI-lea, având pe atunci scop de apărare. În clădire sunt anumite locuri din care poți vedea în exterior, fără ca din afară să te vadă cineva.

Construcția a fost renovată în mai multe rânduri de administrația locală, iar din 1972 a devenit muzeu și în același timp monument istoric, expunând piese de interes arheologic, istoric, documentar, etnografic. Pe fațada principală sunt două intrări, o ușă cu două canaturi masive de stejar spre scara ce urcă la primul nivel și alta la fel de masivă și iscusit zăvorâtă a beciului cu metereze înguste.

La parter sunt expuse unelte și obiecte vechi privind principalele ocupații ale locuitorilor din satele componente ale comunei: agricultură, stupărit, oierit.

La etajul întâi sunt prezentate fosile de animale care au trăit în zonă cu 1-5 milioane de ani în urmă și mai ales obiecte și documente care atestă prezența neîntreruptă a oamenilor pe aceste meleaguri. Aici întâlnim prima atestare scrisă a numelui Cernățești într-un document de la Mihai Viteazul, din 1597.

La etajul al doilea s-a reconstruit un interior de casă țărănească cu obiecte originale donate de fii ai satului și în special de familia Pârvulescu. Vatra cu țestul, câteva vase de pământ, masa rotundă în jurul căreia sunt așezate câteva scăunele, un covor și o pernă datând din primi ani ai secolului trecut, un război de țesut sau oblanicul cu ajutorul căruia femeile din Cernățești purtau odinioară diverse bagaje pe cap sunt doar câteva dintre obiectele păstrate cu sfințenie în muzeul înființat de familia Pârvulescu.

Figurând ca valoare de patrimoniu cultural de nivel național, monumentul istoric se bucură și de atenția Direcției Județene pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național (DJCCPCN) Dolj. Cula Cernătești se află într-o stare relativ bună de conservare, datorată lucrărilor de reparații și întreținere din ultimii 20 de ani, lucrări finanțate cu fonduri ale administrației locale și cu sume de bani donate primăriei de ultimii descendenți ai familiei, stabiliți în Belgia. Ultimul descendent din neamul Cernățești, Maria Ioana Cernățescu, a donat muzeului și bisericii din sat câte 40.000 de lei, bani proveniți din vânzarea tablourilor semnate de ea. O parte a tablourilor pictate le-a donat muzeului.